Campion al Europei în perioada septembrie 2013 – noiembrie 2014, Derek Chisora a fost surprins în aceste zile în ipostaze incredibile pentru un pugilist de top. Obligat de un tribunal din Londra să efectueze 60 de ore de muncă în folosul comunității, Chisora a fost fotografiat în timp ce căra saci de gunoi și curața mai multe spații verzi în zona de Nord a capitaliei Angliei.
În vârstă de 31 de ani, Chisora nu a mai boxat din noiembrie 2014, când era învins de Tyson Fury (viitorul adversar al românului Christian Hammer) și pierdea totodată titlurile EBU (Campion al Europei) și WBO Internațional
Chisora a ajuns să efectueze muncă în folosul comunității după un conflict avut în Londra cu o persoană care îi blocase mașina parcată în fața unui oficiu poștal. Deși șoferul celuilalt automobil lăsase în parbriz un bilețel cu numărul de telefon, Chisora l-a agresat verbal pe acesta și pe amicul său, după care, în momentul în care cei doi i-au transmis că vor chema poliția, pugilistul i-a amenințat cu moartea. „Am întârziat la o programare! Te omor!”, ar fi strigat Chisora, conform martorilor. Cazul a ajuns în fața justiției, iar Chisora a fost găsit vinovat și pus să plătească câte 100 de lire celor două victime și să lucreze 60 de ore în folosul comunității.
Picture exclusive: Shamed boxing champ Dereck Chisora hits the bags. http://t.co/Slgi8E3czh pic.twitter.com/WVwZ8M9xnB — The Sun (@TheSunNewspaper) February 7, 2015
Picture exclusive: Shamed boxing champ Dereck Chisora hits the bags. http://t.co/Slgi8E3czh pic.twitter.com/WVwZ8M9xnB
— The Sun (@TheSunNewspaper) February 7, 2015
Dereck Chisora hauls heavy rubbish bags and shovels dirt during community service http://t.co/QeBZcztEVG pic.twitter.com/aQo0rDURx2 — MailOnline Sport (@MailSport) February 8, 2015
Dereck Chisora hauls heavy rubbish bags and shovels dirt during community service http://t.co/QeBZcztEVG pic.twitter.com/aQo0rDURx2
— MailOnline Sport (@MailSport) February 8, 2015
Trecut la profesionism în 2007, Chisora a fost considerat mult timp unul din cei mai promițători pugiliști din Marea Britanie. A cunoscut gustul înfrângerii abia după 14 victorii, când a pierdut în fața lui Tyson Fury. În 2012 a boxat cu Vitali Klitschko pentru titlul WBC, fiind învins, după care a mai suferit o înfrângere răsunătoare în fața lui David Haye.
O imagine care făcea înconjurul lumii în 2012: Chisora pălmuindu-l pe Vitali Klitsckho înainte de meciul disputat în Germania, la Munchen și câștigat de ucrainean
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER